Despre mine

Simbolul casei are pentru mine o semnificație aparte, fiind asociat cu momentul în care am ales drumul psihologiei.

În liceu, la o oră de psihologie, am auzit pentru prima dată „povestea căsuței”, o metaforă plină de speranță care a rămas cu mine și care continuă să mă inspire în munca mea.

Ea spune că fiecare dintre noi are o fundație, construită în primii ani de viață. Pe această fundație se ridică întreaga casă: apar camere mai luminoase sau mai întunecate, pereți puternici sau mai fragili, ferestre prin care privim lumea și uși pe care, uneori, ne este teamă să le deschidem sau să le închidem.

Deși fundația e stabilă și dificil de schimbat, restul casei poate fi reconstruit atunci când avem curajul să devenim arhitecții propriei vieți. Cărămidă cu cărămidă, autocritica poate fi înlocuită de o voce mai blândă. Dificultatea de a pune limite sănătoase poate fi transformată în capacitatea de a spune „nu” fără vinovăție.

Relațiile care ne rănesc pot fi încheiate, iar în locul lor putem construi relații pe încredere și siguranță.

Schimbarea nu se întâmplă brusc și nici prin încercarea de a dărâma toată casa dintr-odată. Se întâmplă în schimb cu răbdare, compasiune și uneori alături de o persoană care să ne ghideze. În munca mea de psiholog, unul dintre obiective este acela de a le fi alături oamenilor în procesul de a construi propriul „acasă” interior.